Peroxidul de hidrogen: o minune medicală

Medicina spațială: o privire nouă asupra problemelor vechi

Primele călătorii spațiale, anii 1960. Triumful științei și exaltarea oamenilor simpli. Ca de obicei, greutățile și problemele rămân dincolo de cadru. Iar acestea, într-adevăr, sunt multe. Pe lângă aspectele tehnice, au apărut o mulțime de întrebări legate de viața și sănătatea astronauților. De exemplu, iradierea solară pe orbită diferă total de cea pe Pământ, precum și condițiile geomagnetice. În abundența de radiație solară înfloresc microorganismele din piele, și, ca rezultat, apar papiloamele, cheratodermia, petele pigmentare etc. Excesul de spectru UV sporește dezvoltarea fungilor, iar aceștia provoacă un șir întreg de afecțiuni, care nu pot fi tratate în spațiu pentru un motiv foarte simplu: lipsa asistenței medicale.  Problema tratării astronauților pe parcursul zborurilor de lungă durată a fost una dintre cele mai urgente.

În 1964, din ordinul ministrului de sănătate al USSR, s-a format departamentul de medicină spațială. În proiect au fost implicate cele mai bune instituții de profil din întreaga țară. Specialiștii din diferite domenii – terapeuți, chirurgi, traumatologi, oftalmologi, stomatologi, farmacologi, ingineri – au aplicat cunoștințele lor pentru necesitățile astronauților. Iar în anul 1970 s-a creat o mică replică a Ministerului de sănătate dedicată exclusiv problemelor de medicină spațială. Directorul proiectului a fost numit Ivan P. Neumyvakin (rețineți acest nume, o sa-l mai întâlniți):

Tot ce se folosește în medicina obișnuită a fost nepotrivit în spațiu. De ce? În primul rând este vorba de niște cerințe foarte stricte în ceea ce privește greutatea, dimensiunile, volumul; apoi mai multe preparate sunt ineficiente, greu de folosit și multe altele […] Ne-am pus următoarea întrebare: ce înseamnă un om sănătos? Și am aflat că nimeni nu studiază și nu se ocupă de așa ceva: nici atunci, nici astăzi. Iar noi a trebuit să știm.(din interviul cu profesorul Neumyvakin, publicat pe site-ul centrului lui medical).

Și atunci munca a început de la capăt, dar cu un scop diferit: nu tratăm boli, ci le căutăm cauzele. De unde vin, cum apar, de ce tocmai aceste afecțiuni la o anumită persoană?

O cantitate imensă de date statistice și numeroase cercetări științifice au pus la îndoială eficiența abordării și în special a principiilor medicinei oficiale, care utilizează substanțe farmacologice pentru a trata simptome, în loc de boli.

Nu avem o știință despre un om sănătos, nu avem o abordare sistematică fața de boală ca manifestare particulară a îmbolnăvirii organismului în general. […] Fiecare medic specialist se închide în domeniul său și, prin urmare, contribuie la încălcarea principiului fundamental al medicinii – să nu tratăm boala, ci pe om. Ca rezultat, în locul unor boli apar altele, care cer atenția unui alt specialist. Pacientul ajunge într-un cerc vicios de specialiști din care nu mai scapă. Nu se pune la îndoială faptul că medicina oficială a realizat multe, dar prin abordarea sa tehnocrată, ea l-a segmentat pe om într-o mie de părți, o sută de diagnostice, și undeva pe parcurs omul ca o ființă întreagă s-a pierdut.

Și așa, la începutul anilor 1970, cu ajutorul numeroșilor specialiști, a trebuit să „descompunem” organismul uman, să studiem legăturile între componente diferite, iar apoi să-l asamblăm din nou și să-l privim ca un sistem energo-informațional foarte complex, dar întreg, în care toate componentele sunt legate și depind una de cealaltă” [3].

Rezultat al muncii de câțiva ani, profesorul Neumyvakin a propus un sistem de măsuri nespecifice pentru tratamentul și profilaxia unui șir imens de afecțiuni. Timp de 30 de ani acest sistem a fost aplicat cu succes pentru tratarea și întreținerea sănătății astronauților ruși.

[1] Neumyvakin Ivan Pavlovich este unul dintre fondatorii medicinei spațiale și ai medicinei complimentare; specialist practicant de medicină alternativă, doctor în științe medicale, profesor; membru al Academiilor Ruse și Europene de Științe Naturale, inventator onorat al Rusiei, laureat al premiului de Stat. A fost distins prin ordinul Organizației Mondiale de Sănătate „Pentru onoare, vitejie, milă, creație”, susținut de Ministerul Sănătății și Dezvoltării Sociale al Federației Ruse, ordinul „Crucea Mare” de prima clasă – cel mai înalt premiu al Academiei Europene de Științe Naturale; ordinul Sfântului Piosul Cneaz al Moscovei Dimitri, gradul III, al Bisericii Ortodoxe Ruse, a primit titlurile de onoare „Maestru în știință și practică” și „Persoana Rusiei”.

Noi și sistemul nostru imunitar

De ce nespecifice? Pentru că nu sunt destinate tratării unei anumite boli, ci ameliorării stării generale a organismului, întăririi și stimulării sistemului imunitar, și, prin urmare, auto-vindecării.

Logica este foarte clară: corpul are un sistem de apărare față de aproape orice organism patogen, afecțiune etc. – sistemul nostru imunitar. Boala semnalizează că sistemul imunitar nu mai face față și la unele agresiuni cedează. În aceste cazuri obișnuim să „tratăm” organismul nostru cu o varietate de substanțe chimice, care îi sunt străine, intervin în procesele lui de autoreglare și autoapărare, au un șir de efecte adverse. Întrebarea firească ar fi: dacă sistemul imunitar cedează, oare, nu putem să-i preluăm funcțiunea? Nu putem să facem ceea ce face sistemul imunitar? Și, dacă tot ne întrebăm, ce anume face?

Majoritatea adulților știu că de boli și viruși ne apară celulele specifice – leucocite și granulocite (o varietate a leucocitelor). Știți cum? Producând peroxid de hidrogen. Acesta se descompune în apă și oxigen atomic, care este un oxidant foarte puternic, capabil să distrugă orice microfloră patogenă (fungi, bacterii). Orice boală de natură infecțioasă, bacteriană sau oncologică poate evolua doar în mediul acid, lipsit de oxigen atomic. De exemplu, doctorul Otto Warburg în monografia sa „The Metabolism of Tumors” afirmă: cauza primară a cancerului este înlocuirea oxigenului în reacțiile chimice ale aparatului respirator cu fermentația zaharului. Astfel, înmulțirea celulelor canceroase este inițiată de fermentație care poate avea loc doar în lipsa oxigenului la nivel celular.

Prin urmare, nu trebuie să combatem variatele specii de microorganisme patogene. Trebuie să ținem sub control microflora corpului nostru, adică să creăm un mediu în care acestea nu pot evolua – alcalin (vezi articole dedicate bicarbonatului de sodiu si apei alcaline), cu abundanță de oxigen atomic, cel din urma fiind elementul firesc organismelor vii în lupta împotriva oricărei boli.

Mediul anaerob acid sporește creșterea și evoluarea microorganismelor patogene, iar sistemul imunitar nu poate face față la atacurile lor, fiindcă principala lui armă – leucocitele – se sufocă efectiv în sângele acid. Un fapt care ne poate pune pe gânduri este aciditatea majorității produselor de uz farmaceutic (nu neapărat datorită substanței lor active, ci mai ales din cauza adjuvanților, adaosurilor de zahăr etc.). Mai mult decât atât, prelucrarea și eliminarea medicamentelor necesită mult oxigen atomic, iar corpul, în cazul unei boli, deja are o deficiență semnificativă a acestuia, ceea ce înseamnă că tratamentele sintetice agravează cauza bolii, deși ușurează simptomele ei.

Ce este oxigenul atomic?

În natură, oxigenul există sub câteva forme: 1) oxigenul molecular din atmosferă; 2) oxigenul atomic obținut din peroxid de hidrogen și 3) ozonul, care apare în aer după furtuni, lângă mări și cascade, se regăsește în cantități mici și în corpul uman. […] În realitate, oxigenul molecular nu rămâne intact, ci se transformă, prin reacții biochimice, în oxigenul atomic, iar acesta reprezintă produsul final al reacțiilor cu participarea ozonului sau a peroxidului de hidrogen. […] Corpul nostru este constituit în proporție de 65% din oxigen, fără el nu poate avea loc nicio reacție biochimică sau energetică. De ce acțiunea lui este universală? Cum funcționează și oare poate fi înlocuit? Cercetând mecanismele proceselor biologice, s-a stabilit că celulele sistemului imunitar (și nu doar ele – de exemplu, și Escherichia coli) produc peroxid de hidrogen și ozon din apă și oxigen molecular, care prin descompunere formează oxigen atomic. Iar fără acesta celula este moartă. ([1], 24-27)

Oxigenul atomic îndeplinește o serie de funcții importante în organismul uman:

  • Susține sistemul imunitar;
  • Distruge depunerile de grăsime din vasele de sânge;
  • Corectează frecvența de rezonanță a celulelor;
  • Stimulează formarea celulelor noi și distruge celulele bolnave;
  • Facilitează oxidarea produșilor toxici obținuți după consumarea băuturilor alcoolice și eliminarea lor;
  • Stimulează creierul;
  • Îndepărtează oboseala cronică;
  • Oxidează toxinele;
  • Contribuie la curățarea și regenerarea pielii și multe altele.

Oxigenul atomic, de fapt, este o substanță care participă la absolut toate reacțiile biochimice. Oxigenul atomic în corpul nostru este ca banii în economia unei țări – niciodată nu va fi prea mult. Pe lângă acestea, fiind firesc corpului, oxigenul atomic elimină doar microorganismele patogene, fără să afecteze sub nicio formă microflora normală a corpului (mai ales intestinală), spre deosebire de antibiotice, de exemplu.

De ce apare lipsa oxigenului atomic și cum creștem nivelul acestuia?

Toate drumurile duc la Roma, toate problemele de sănătate își au originea sau sunt agravate de dezechilibrele aparatului digestiv, deoarece aici se regăsesc:

  •  ¾ din celulele sistemului imunitar;
  •  peste 20 de hormoni proprii care reglează funcționarea întregului sistem hormonal;
  •  peste 500 de varietăți de microbi care prelucrează și sintetizează substanțe biologic active și distrug pe cele dăunătoare.

„Celulele corpului nostru sunt alimentate de sânge, iar acesta preia elemente nutritive din intestin – un mecanism complex de prelucrare și sinteză a substanțelor necesare pentru corp și eliminare a deșeurilor. Dar nu mulți știu că atunci când intestinul este intoxicat (ceea ce se constată la majoritatea oamenilor bolnavi, și nu doar la ei), este intoxicat și sângele și, în mod consecvent, toate celulele organismului. În același timp, celulele sistemului imunitar, sufocându-se în acest mediu toxic, nu pot nici să elimine produsele otrăvitoare neoxidate, nici să producă peroxid de hidrogen în cantități suficiente pentru a combate microflora patogenă. […] Nicio boală nu poate fi vindecată fără să normalizăm alimentația, fără să curățăm organismul, mai ales intestinul gros și ficatul” ([1], 45-47).

Am înțeles, să trăiți! Dar până ne reglăm sistemul digestiv vor trece câteva luni de zile, iar noi suntem bolnavi acum. Problema acidității crescute a organismului se rezolvă destul de ușor cu bicarbonat de sodiu, dar cum să procedăm cu lipsa de oxigen atomic?  Doctorul Neumyvakin specifică trei metode principale pentru creșterea nivelului de oxigen atomic în sânge.

  • Prima este ozonoterapia – denumirea nu este cu totul corectă, fiindcă acțiunea principală a tratamentului este asigurată tot de oxigenul atomic, care se obține prin reacționarea ozonului. Ozonul pur este un gaz otrăvitor, se descompune repede în lichide și în aer, producând oxigen atomic cu potențial redox crescut – un oxidant foarte puternic. Așadar, ozonul niciodată nu ajunge la celulele organismului, ci doar le asigură oxigenul activ.
  • A doua metodă este iradierea sângelui omului bolnav cu un anumit spectru ultraviolet. Radiația UV stimulează sistemul imunitar, în particular limfocitele, leucocitele și granulocitele – numărul acestora crește de 2-3 ori. Se intensifică procesele fermentative și secreția hormonilor; se dizolvă cheagurile de sânge; se îmbunătățește microcirculația sanguină; se intensifică procesele biochimice și energetice.
  • Iar cea de-a treia metodă este consumarea peroxidului de hidrogen sub formă de apă oxigenată.

Tocmai acest produs – apa oxigenată – a fost utilizat în medicina spațială pentru tratarea astronauților. În corpul uman datorită acțiunii enzimei catalază, apa oxigenată se descompune în apă și oxigen atomic, care protejează structurile celulare de orice vătămare:

Este dovedit că peroxidul de hidrogen participă în toate procesele biologice legate de metabolism, adică în procesarea proteinelor, grăsimilor, carbohidraților, sărurilor minerale, vitaminelor; este necesar pentru toate sistemele hormonale și enzimatice, facilitează trecerea zahărului din plasma sanguină în celule fără ajutorul insulinei.

Dar pe lângă săturarea organismului cu oxigen atomic, peroxidul de hidrogen are și un alt rol mai important – oxidează substanțele toxice, în special grăsimile depuse pe pereții vaselor sanguine, prevenind astfel și eliminând manifestările aterosclerozei.

Potențialul de oxidare al peroxidului de hidrogen este foarte mare: dacă adăugați 10-15 ml de H2O2 într-un litru de apă, cantitatea microbilor din ea se va reduce de o mie de ori! Peroxidul de hidrogen distruge și microbii foarte rezistenți, precum vibrionul holeric, agentul etiologic al febrei tifoide, sporii de antrax. Capacitatea peroxidului de hidrogen (administrat intravenos) de a combate cu succes infecții cu caracter bacterian, viral, parazitar, de a stimula sistemul imunitar și de opri dezvoltarea tumorilor este dovedită de un număr foarte mare de cercetări clinice și de laborator ([3], 23).

De peste 50 de ani, doctorul Neumyvakin și mulți alți medici eminenți folosesc cu succes apa oxigenată pentru tratarea afecțiunilor foarte grave, precum tuberculoză, cancer, afecțiunile inimii și așa mai departe. Din păcate, medicina oficială continua să închidă ochii la eficiența și siguranța acestui preparat. Putem să înțelegem de ce atunci când cumpărăm o sticluță de 200 ml de apă oxigenată cu doar 3 lei. Și înțelegem, în același timp, că dacă nu ne interesăm noi și nu ne îngrijim noi de sănătatea proprie, nu va face nimeni acest lucru. Dacă va interesează subiectul, citiți mai departe despre modul de utilizare a apei oxigenate.

Surse utilizate:

[1] Neumyvakin I. P. „Peroxidul de hidrogen. Gardianul sănătății”, Sanct-Petersburg: Dilya; 2012.
[2] Neumyvakin I. P., Neumyvakina L. S., „Endoecologia sănătății”, Sanct-Petersburg: Dilya; 2010.
[3] William Campbell Douglass, „Hydrogen Peroxide. Medical Miracle”, Panama: Rhino Publishing, 2003.

Leave your thought