În Federația Rusă, cercetările proceselor de ionizare a apei și a altor lichide au început cu experimentele lui V.M. Bakhir (Laboratorul de Electrotehnologie al Institutului de Cercetare Științifică în domeniul gazelor naturale din Asia Mijlocie) legate de pregătirea soluțiilor pentru nevoile industriei petroliere. S-a descoperit că fluidele de foraj pregătite pe baza catolitului (apa alcalină), au o serie de proprietăți anomale, precum vâscozitatea și pH-ul mai mari și altele – aceste proprietăți au crescut semnificativ productivitatea soluțiilor pregătite și au permis economisirea agenților chimici utilizați. În același timp, s-a constatat că apa ionizată este mai activă biologic. Semințele de bumbac stropite cu catolit, au încolțit și au crescut mai repede. Stropirea cu anolit aproape oprea încolțirea și creșterea semințelor – acest efect, însă, a fost remediat prin tratarea ulterioară cu anolit. Muncitorii instalațiilor de foraj au observat că se simțeau mai bine după o baie în catolit – se vindecau eczemele și rănile pe piele. Stropirea cu catolit prevenea arsurile solare. În același timp, anolitul a arătat proprietăți bactericide și coagulante.
În perioada 1973-1981, grupul de cercetători sub îndrumarea lui V.M. Bakhir a înregistrat peste 200 patente pentru invenții din domeniul activării electrochimice și au dat un start la studii în diferite domenii, inclusiv domeniul agriculturii și medicinii. Pentru a înțelege mai bine ce anume se întâmplă cu apa în timpul electrolizei, în cele ce urmează vă prezentăm câteva fragmente din cartea autorului, a termenului „activare electrochimică” (AEC), V.M. Bakhir: „Apa activată electrochimic: proprietățile anormale, mecanismul de acțiune biologică”:
„Cea mai mare parte a moleculelor biologice într-un corp viu, funcționează în apă. Prin acest fapt se explică interesul pentru interacțiunea între apă și diferite componente organice și neorganice. Până de curând se considera că apa este pasivă din punct de vedere biochimic, joacă un rol de solvent mecanic sau un material de umplere al sectorului în care au loc numeroasele transformări active ale substanțelor. În același timp, se presupunea că compatibilitatea biologică (microecologică), a celulelor cu lichidul intracelular, ține de raporturi de concentrație a substanțelor în celulă și în mediu care o înconjoară. Organismele simple unicelulare – de exemplu ciliatelele – sau celulele individuale cultivate, pot să trăiască doar în mediu cu un anumit diapazon de concentrație a substanțelor chimice, anumite caracteristici termice, în anumite limite pH și ORP (potențial de oxido-reducere). Aceste condiții sunt necesare și pentru celulele din care sunt compuse organele și țesuturile animalelor și cele ale plantelor. Pe de altă parte, se ignora în totalitate rolul macro- și microecologic al structurii apei. Însăși propunerea problemelor legate de apa structurată și de efectele ei fiziologice se considera ceva ridicol.
Totuși, acum 30 de ani a apărut – mai ales datorită acumulării datelor privind experimente cu apa magnetizată – noțiunea de schimbare a proprietăților apei prin metode care nu includ adăugarea agenților chimici – și anume, prin restructurarea apei. Încă în ziua de astăzi, aceasta este o problemă deschisă. Sunt două motive principale pe care se bazează îndoielile în posibilitatea de a schimba caracteristicile apei pure din punct de vedere chimic fără substanțe chimice:
- Lipsa unui model acceptat la nivel comun, care să descrie mecanismul modificării proprietăților apei fără agenți chimici;
- Faptul că recrearea rezultatelor experimentelor este grea și, câteodată, pur și simplu imposibilă.
Însă, cu timpul, s-au acumulat datele dovedind că după magnetizare, tratare cu sunet, lumină, încălzire sau răcire, congelare și decongelare, apa simplă căpătă calități noi, care afectează cinetica reacțiilor chimice în ea, și acestea schimbări îi modifică proprietățile de curățare, activitatea biologică și medicinală. S-a observat că metodele diferite de a trata apa, au rezultate asemănătoare – acest fapt a dat denumirea procesului de tratare – activare – și rezultatului său – apa activată.
Apa activată, ajută la eliminarea depunerilor de calcar în instalații de încălzire, accelerează încolțirea semințelor, creșterea păsărilor și a animalelor. Aceste rezultate au fost demonstrate folosind apa după tratarea cu magneți, câmp electric, lumină, sunet; chiar și apa amestecată pur și simplu înainte de utilizare. Putem spune că efectul, nu reflectă specificul metodei aplicate. Așadar, însăși natura activării apei a rămas greu de explicat, este aproape la limita metafizicii. O serie de termeni de genul „apa vie”, „apa moartă”, „apa încărcată”, „apa energizată” nu au clarificat situația. De aceea va trebui să dăm o definiție mai precisă subiectului discuțiilor ulteriore. Prin activarea ape, sau a altor lichide înțelegem o sumă de fenomene și efecte, care apar după aplicarea metodelor tehnice de manipulare a capacității reactive a lichidelor, fără vreo schimbare a compoziției lor chimice.
Putem numi activată orice substanță, rezerva energetică interioară a căreia devine, în urma unor influențe exterioare, neechilibrată în condițiile date termice și la o anumită presiune. Cu alte cuvinte, activarea duce la o stare neechilibrată care există o anumită perioadă de timp. Asemenea stări, se explică după cum se pare, prin capacitatea intrinsecă a materiei de a se structura în mai multe feluri în funcție de condițiile date, chimice și fizice […].
Practica arătă că stările neechilibrate ale soluțiilor apoase, prezintă un fenomen cu totul obișnuit. În îndrumarele de fizică, întâlnim destul de des indicații că o anumită soluție proaspăt pregătită poate fi folosită doar după ce stă nemișcată timp de 2-3 zile. Putem spune că în acest timp, proprietățile soluției se stabilizează, iar omogenitatea ei se obține aproape imediat, după ce soluția se agită în momentul pregătirii. Așadar, transformările structurale ale moleculelor substanței dizolvate, continuă timp de zeci de ore, și în acest timp capacitățile reactive ale soluției se schimbă până devin stabile. Metodele obișnuite, nu permit de regulă, înregistrarea stărilor neechilibrate din punct de vedere termodinamic ale soluțiilor apoase. De aceea, suntem constrânși să evaluăm gradul de activare a soluțiilor apoase și a altor tipuri de soluții folosind date indirecte – de exemplu, rezultatele finale tehnologice, pe care le obținem după ce folosim apa pregătită pentru tratarea anumitor obiecte, inclusiv a obiectelor biologice […].
În cele ce urmează, până obținem informații mai precise despre natura activării apei, vom înțelege prin activarea apei și a soluțiilor apoase, faptul căpătării capacităților anomale reactive și caracteristicelor anomale în urma tratării fără agenți chimici.
Noțiunea „activarea electrochimică” (AEC) a apărut pentru prima dată în 1974 în articolele grupului de cercetători din Tașkent (sistemul Ministerului Industriei Gazelor Naturale al fostei U.R.S.S.). Acesta, a propus o versiune preliminară privind conexiunea între noțiunile de electroliză și activarea electrochimică, și anume:
Descompunerea apei cu ajutorului curentului electric, duce la o modificare a compoziției sale, în urma căreia apar ionii H+ și OH-, hidroxizi ai metalelor, acizi, peroxizi, radicali, clor și ozon liber, peroxid de hidrogen, anion hipoclorit etc.
Pe de altă parte, AEC duce la apariția unor proprietăți care depășesc limitele transformărilor chimice. Așadar, dacă luăm produsele electrolizei în forma lor pură și le diluăm în apă distilată, vom obține o imitație a electrolizei, dar nu AEC. Și cu toate acestea, o asemenea imitație este convențională.
Electroliza apei provoacă reacții numeroase, variate și, în mare măsură, unice. Produsele acestor reacții în forma pură, nu se găsesc în magazinele de produse chimice (adică nu pot fi sintetizate și ambalate), fiindcă multe din ele apar doar în condițiile unui reactor electrochimic, și există doar în mediile activate electrochimic, împreună cu alte componente ale sintezei electrochimice (și nu există fără aceste componente). Proprietățile redox (ORP) ale apei activate nu pot fi reproduse prin imitare, și nici nu pot fi calculate anticipat pe baza premiselor fizico-chimice.
Termenul „activare” pare a fi cel mai potrivit în acest caz, fiindcă presupune intensificarea capacității soluțiilor apoase sau a apei (inclusiv si a apei demineralizate), de a accepta sau dona electroni, manifestându-se ca schimb de energie între soluția și materialul electrodului sub forma de trecere a electronilor liberi. Apa se consideră activată doar atât timp cât persistă, sau „relaxează”, proprietățile ei anomale. […] Printre acestea menționăm și activitatea biocatolitică, care deschide perspectiva controlării proceselor biologice (biotehnologice) fără utilizare a agenților chimici […].
Activarea electrochimică, poate fi utilizată pentru obiecte biologice prin două căi: cea directă și cea indirectă. Se cunoaște următoarea metodă de tratare electrochimică a mediilor biologice lichide: electrooxidarea sângelui sau a fracțiunilor sanguine cu ajutorul curentului de maxim 14mA și al unui anod din platină. Pe suprafața anodului se oxidează aproape toți compușii toxici, toxinele metabolice (în afară de ureea și acidul acetic), multe xenobiotice. Metoda activării electrochimice directe a trecut faza de testare la animale. Rezultatele obținute au fost încurajatoare. Totuși, această metodă nu a fost destul de eficientă din punct de vedere terapeutic, deoarece pentru a crește gradul de detoxifiere, trebuia să se utilizeze curentul peste 14mA, iar un asemenea reactor nu este compatibil la nivel biologic cu sângele uman. Această metodă nu a avut succes în practica clinică.
Metoda indirectă, presupune tratarea electrochimică a unui material intermediar, care apoi intră în contact cu un obiect biologic. Uzul intern al anolitului și al catolitului are efecte fizico-chimice și fiziologice asupra corpului uman, care sunt determinate de modificarea electrochimică a mediilor obținute prin electroliză. Utilizarea catolitului (a apei alcaline) în calitate de apă de băut este permisă în mod oficial de instituțiile de sănătate din Japonia.
În fosta U.R.S.S., în perioada înfloririi entuziasmului legat de apă vie și apă moartă, mai mulți oameni pasionați consumau catolit și anolit al soluțiilor de clorură de sodiu de concentrație variată pentru cele mai diferite afecțiuni. Bineînțeles, în lumea modernă, o asemenea abordare spontană față de aprobarea unei substanțe medicinale, pare depășită și, la urma urmelor, ilegală. Totuși, experiența de autotratament cu lichidele activate electrochimic arătă următoarele: apa alcalină și cea acidă cu valoarea pH echivalentă valorii pH a acizilor și a bazelor concentrate, nu au fost agresive pentru țesuturile umane. Este evident că un acid cu pH = 1-2, sau o bază cu pH = 11-12, aplicată pe piele, o mucoasă sau o rană, ar provoca cel puțin o iritație, dacă nu o arsură chimică. Dar tratarea cu apa acidă (pH = 1-2) sau alcalină (pH = 11-12) a pielii, mucoaselor și a rănilor nu a provocat arsuri (dacă gradul de mineralizare a soluțiilor activate nu a depășit 3 g/l), deși activitatea biologică a acestor soluții se manifesta pe deplin.
Nu concluzionăm din cele spuse, că soluțiile activate electrochimic pregătite cu ajutorul ionizatoarelor făcute acasă cu membrane separatoare, sunt din start potrivite pentru scopurile medicinale. Pe de altă parte, este la fel de evident că valorile extreme de pH și ORP ale apei acide și celei alcaline, ca atare, nu prezintă vre-un pericol. Cu alte cuvinte, riscurile legate de autotratament cu apa vie și apa moartă, constau în faptul că este un autotratament, ci nu în faptul că se realizează folosind soluțiile activate electrochimic.
Metoda oxidării electrochimice indirecte a toxinelor metabolice în organism a fost testată clinic. Această metodă constă, în administrarea intravenoasă a unei soluții de clorură de sodiu sintetizate electrochimic. Soluția medicamentoasă de clorură de sodiu se pregătește cu ajutorul aparatului EDO-2 (invenție a Institutului de Electrochimie din cadrul Academiei de Științe a fostei U.R.S.S.), prin oxidare anodică a soluției izotonice de clorură de sodiu. În organismul uman, în prezența substanțelor organice, clorura de sodiu eliberează „oxigenul activ” din compoziția moleculelor ei, care oxidează compușii toxici. Hipocloritul trece ușor prin membrana celulară și asigură detoxifierea nu doar a volumului de sângele circulant, ci și a volumului total de apă din corpul uman. În dozele terapeutice, hipocloritul nu are efecte toxice relevabile”
Din cele citate, vom trage anumite concluzii. În primul rând, remarcăm că activarea electrochimică a apei (sau ionizarea apei, dacă am vrea să folosim termeni obișnuiți în spațiul informațional actual), dă un rezultat care nu poate fi reprodus pe calea chimică (adică prin creșterea pH-ului și a ORP-ului folosind agenți chimici). În al-doilea rând, putem să afirmăm că apa activată cu ajutorul electrolizei, are capacitați deosebite în ceea ce privește tratarea obiectelor biologice (inclusiv și a organismului uman). Și, la urma urmelor, constatăm că apa activată nu reprezintă vreun risc pentru corpul uman, în ciuda proprietăților ei anormale.
În cele ce urmează, vom cerceta în mod mai detaliat efectele, proprietățile și modurile de utilizare ale apei activate electrochimic. Ne vom opri și asupra subiectului de cantitate de apă alcalină recomandată pentru consum zilnic și, pe parcurs, ne vom adresa de mai multe ori și monografiei citate, precum și altor lucrări ale celebrului cercetător V.M. Bakhir, care ne vor ajută să înțelegem mai bine, ce anume face apa alcalină și cum putem să o folosim.
În acest articol au fost citate fragmente din lucrarea „Apa activată: proprietățile anomale, mecanismul de acțiune biologică”, Prilutskiy V.I., Bakhir V.M., Moscova: VNIIIMT, 1995, p. [1-6; 9-10], trad.n.
