Fragment din monografia „Profilaxia infecțiilor virale și protozoice, a candidomicozelor și helmintozelor intestinale”, Ogulov A. T., Abdusalamova F. M., Eštokona G. M., Moscova: Predteča, 2011
În 1893 botanistul elvețian Carl Nägeli a prezentat societății științifice descoperirea lui – efectul antimicrobian al argintului și al cuprului. Cercetătorul a constatat că microorganismele mureau în apă cu doar milionime de aceste metale, față de volumul soluției – adică cu doar „urme” ale lor. Aceste proprietăți ale cuprului și argintului au fost numite oligodinamice – de la „oligos” și „dinamis” în greacă – care, traduse literal, înseamnă „efectul urmei”.
Cercetările ulterioare, au demonstrat că cel mai puternic efect oligodimanic îl are argintul. Efectul cuprului este de 4-5 ori mai slab. Dar utilizate împreună, cele două metale au efect sinergetic, adică cresc eficacitatea celuilalt. Iar acțiunea lor nu este doar antimicrobiană.
Cuprul joacă un rol esențial în metabolismul tuturor organismelor vii, începând de la simpla celulă. Cuprul este cuprins în compoziția a zeci de catalizatori biologici – fermenții. Fară ei viața este imposibilă. Tocmai pentru acest motiv, biologii au denumit cuprul „metalul vieții”, care participă, direct sau indirect, în majoritatea proceselor metabolice și este principalul regulator al acestora.
Aproape toate bolile sunt legate de dereglarea metabolismului. În unele cazuri, asemenea dereglări sunt rezultatul bolii, în altele – cauza ei. Deja la începutul secolului XX, medicul rus renumit la nivel mondial, Alexandr Zalmanov a scris: „Niciodată nu trebuie să uităm că bolile sunt, în realitate, doar unele devieri nesemnificative ale proceselor fiziologice. Pentru a elimina semnele afecțiunii, trebuie să creăm, în primul rând, condiții necesare pentru ameliorarea metabolismului. În schimb, medicina modernă „vânează” microbi cu antibiotice și, în același timp, „cultivă” microbi și micoze rezistente. Reclama industriei chimice îl bombardează pe medic cu oferte de antibiotice noi. Este pur și simplu o ”bacanală farmaceutică”.
Aceste cuvinte au fost scrise acum aproape o sută de ani, dar parcă descriu ziua de astăzi. Căutarea tratamentelor fără efecte adverse devine tot mai actuală – a tratamentelor care nu provoacă scăderea imunității, reacții alergice, nu afectează genotipul și nu sporesc apariția formelor noi ale microorganismelor patogene. Și în această privință, terapia cu cupru și argint este cea mai promițătoare perspectivă a medicinei antihomotoxice (medicina antihomotoxică este un complex de produse cu efect terapeutic și metode de tratament, destinate eliminării toxinelor din organismul pacientului cu scopul normalizării metabolismului. În medica antihomotoxică nu se utilizează mijloace care pot să aibă efecte adverse).
Cupru
Așadar, cuprul este „metalul vieții”. Și o carență ușoară a acestuia poate provoca o mulțime de afecțiuni, fără a se limita la următoarele:
- Anemie;
- Astm bronșic;
- Bronșită;
- Vitiligo;
- Glaucom;
- Distrofie musculară;
- Hipogeuzie idiopatică;
- Impotență cu lipsa de libido;
- Boală coronariană;
- Miopatie;
- Pleurezie;
- Osteoporoză;
- Psoriazis;
- Diabet zaharat;
- Sindromul Menkes;
- Toxicoză în timpul sarcinii;
- Tuberculoza pulmonară;
- Schizofrenie;
- Ataxie exotică;
- Epilepsie;
În fața bolii, organismul își mobilizează mijloacele de apărare. În același timp crește și nevoia de cupru, mai ales în cazul următoarelor afecțiuni și carențe:
- Anemie;
- Spondilita anchilozantă;
- Gastrita antrală;
- Ateroscleroză;
- Duodenită;
- Bolile oncologice;
- Rahitism;
- Artrita reumatoidă;
- Ciroza hepatică;
- Ulcerul gastric.
În mod deosebit, remarcăm legătură între carența de cupru și asemenea „boli ale secolului” precum boala coronariană, cancer, diabet zaharat, infarct miocardic, obezitate.
Cuprul are următoarele funcții în organism: apărare antiradiații, acțiune antimicriobiană și imunomodulatoare, participare în hematopoieză și procese energetice.
Carența de cupru, afectează performanța mentală și fizică. Oamenii au nevoie mai mare de cupru: în copilărie și la bătrânețe, femeile – în timpul sarcinii, atunci când au de-a face cu nivel mai mare stres, sau să depună un efort deosebit fizic sau mintal.
De obicei, pe parcursul proceselor patologice, corpul răspunde cu o concentrație mai mare de cupru în sânge, folosind rezervele proprii. Atunci când boala căpătă caracter cronic, sau durează mai mult timp, apare carența de cupru. Aceasta trebuie corectată prin administrarea produselor care conțin cupru. Dacă carența nu se corectează la timp, bolile progresează.
Organismul unui adult conține 150-200 mg de cupru.
Formula de asimilare a cuprului este următoarea: în sistemul digestiv cupru, se leagă de proteinele de transport – metalotioneină – și ajunge în sânge.
Împreună cu plasma sangvină, cuprul sosește în ficat. Tocmai aici are loc sinteza de ceruloplasmină – principala proteină de transport a cuprului în sânge. Ceruloplasmina are funcție de livrare a cuprului în toate țesuturile și toate celulele corpului.
Cea mai mare parte a cuprului se depune în „depozite”, adică în ficat, creier, țesuturile osoase, glandele suprarenale și alte organe. De aici, în caz de necesitate, cuprul ajunge, poate să ajungă iarăși în sânge.
Metaloenzimele cu conținut de cupru, fie participă direct în procesele de oxido-reducere, fie contribuie la sinteza altor enzime – catalizatori ai reacțiilor biochimice în corp.
98% de cupru utilizat de corp se întoarce (împreună cu metaboliții lui), în sistemul digestiv. Se elimină din corp în mod preponderent prin scaun și în măsură mai mică (2%) prin urină și transpirație.
Înainte, se considera că corpul are nevoie de 3-5 mg de cupru zilnic. Volumul zilnic de alimente conține 2-5 mg de cupru – adică asigură un aport adecvat al acestui metal pe zi.
Însă, cercetările realizate cu cele mai moderne metode, au demonstrat că și persoanele care consumă până la 10 mg de cupru pe zi (din alimente), au carența de cupru de 20-30%. Iar unele grupe de populație (copii, persoane de vârsta peste 40 de ani, persoane cu boli cronice) au carența de cupru de 50%.
Din ce cauză? S-a dovedit că acest element legat de proteine se asimilează foarte greu – doar 32% din volumul primit este efectiv folosit de organism. Consumul excesiv de carne și lapte duce la carența de cupru. Cercetătorii americani au demonstrat că dieta proteică (mâncarea lichidă), reduce asimilarea cuprului de 10 ori (0,2 mg în loc de norma de 2 mg).
Asimilarea cuprului este afectată, de asemenea, de prezența altor metale în alimente – acestea sunt mai active chimic și ocupă locul cuprului în proteinele de transport.
Trebuie să observăm că integratorii alimentari și suplimente de minerale – atât de populare în ziua de astăzi – conțin, de regulă, și alte elemente pe lângă curpu – unele dintre care pot fi antagoniste celui din urmă.
Există o părere, că dacă corpul ar asimila 100% din cuprul pe care îl primește împreună cu alimentele, atunci doza zilnică a cuprului nu ar fi decât 1 mg. Iar acest procent de asimilare este posibil, doar atunci când organismul primește cupru sub forma de ioni, neapărat înainte de mâncare.
Apă cu argint și cupru, pregătită cu ajutorul ionizatoarelor, conține aceste metale tocmai sub forma de ioni liberi. Prezența argintului în soluție nu duce la scăderea asimilării cuprului, fiindcă argintul este un metal mai puțin activ. Mai mult decât atât – argintul catalizează reacții cu cuprul și facilitează legarea ionilor Cu2+ de proteinele de transport.
S-a constatat că, apă cu ioni de cupru și argint administrată regulat, crește imunitatea generală și are următoarele efecte:
- Scade riscul diferitor boli, bolile cronice se agravează mai rar;
- Afecțiunile grave, parcurg în forma mai ușoară;
- Simptomele de alergii, dispar sau se ușurează;
- Se observă o ameliorare a stării generale de sănătate, la persoanele cu boli cardiace și la persoanele expuse la mult stres;
- Crește capacitatea de muncă la persoane de profesii intelectuale, sau la cei care se ocupă de munca fizică grea.
Există o singură contraindicație pentru administrarea produselor cu conținut de cupru – boala Wilson, o afecțiune gravă, cauzată de factori genetici, care se întâlnește foarte rar și se depistează, de obicei, în copilărie.
Argint
În ceea ce privește argintul, proprietățile medicinale ale acestuia au fost observate în anii 70 ai secolului al XIX- lea, de un ginecolog german Carl Credé. A folosit soluția 1% de azotat de argint pentru profilxia blennophthalmiei (conjunctivitei acute cauzate de gonococ), la nou născuți. Acest experiment, a făcut o revoluție în casele de nașteri. Înainte de picăturile lui Credé, mii de copilași își pierdeau vederea din cauza conjuctivitei cauzată de gonococ.
În 23 august 1897, fiului lui Carl Credé, Benne Credé a prezentat posibilitatea de a utiliza argintul în calitate de antiseptic în chirurgie la cel de-al 12-lea Congres Internațional de Medicină la Moscova. Comunicarea lui a provocat un val nou de cercetări.
Deja în anul 1910, argintul se utiliza pentru tratarea bolilor infecțioase și complicațiilor septice (printre care febră tifoidă, febră paratifoidă, dizenterie, scarlatină, lepră, meningită, leziuni sifilitice, gonoree, ulcus molle, endometrită, vaginită, cistită, prostatită, pneumonie, endocardită, furunculoză, trahom, cheratită, conjunctivită, gingivită, stomatită). De asemenea, argintul se utiliza pentru tratarea bolilor de profil chirugical cu necesitatea de a suprima microflora patogenă în zona rănilor: abcese, apendicite, mastite, supurațiile sinusurilor paranazale, supurațiile ranilor cauzate prin împușcare, peritonită, supurațiile plăgilor chirurgicale, ulcer cornean, otită medie, reumatism articular etc.
Iar în curând, a început o nouă eră a argintului folosit în scopurile medicale.
În anul 1930 academicianul Leonid Kulsky a obținut „apa argintată” prin electroliză.
La început, soluția de argint obținută prin electroliză, a fost folosită pentru păstrarea apei de băut la navele maritime. Cu acest scop L. Kulsky, iar după aceea și discipolii lui, au construit ionizatoarele de apă de uz caznic și industrial. Mai târziu, simplicitatea și accesibilitatea metodelor de a obține apa argintată, a atras atenția cercurilor științifice medicale. Numărul lucrărilor și a publicațiilor dedicate acestei teme, a crescut în mod considerabil. Aproape în toate domeniile medicinei, au fost conduse cercetările cu utilizarea argintului electrolitic. Astfel, au fost descoperite numeroasele proprietăți ale acestuia, pe lângă cele bactericide. Pe scurt, putem să spunem că argintul stimulează sistemul imunitar și accelerarează însănătoșirea. Datorită unui spectru antimicrobian foarte larg, argintul nu duce la formarea tulpinelor rezistente ale microorganismelor patogene.
Cu ajutorul apei argintate, a fost prevenită epidemia de holeră în India și Egipt. Atunci interesul pentru argint a crescut și mai mult. Întregi colective științifice, au început să cerceteze proprietățile acestuia. S-au susținut zeci de lucrări de doctorat, dedicate tratamentului cu argint. L. A. Kulsky a unit toate aceste cercetări, la fel ca și studiile proprii, în monografia „Apa argintată”. Succesul acestei cărți printre specialiști și populație a fost atât de mare, încât ea o fost republicată de nouă ori.
Dar nimic nu este un leac sau o otravă – totul depinde de cantitate.
S-a dovedit treptat, că consumul excesiv de argint, poate provoca reacții alergice și slăbi organismul.
S-a stabilit și concentrația maximă acceptabilă a argintului în apa de băut – 0,5 mg/l. Organizația mondială de sănătate a recunoscut această doză complet inofensivă.
În ciuda numărului extrem de mare de lucrări științifice, rolul biologic al argintului nu este încă clarificat.
Argintul se regăsește în doze mici în organismul uman. Este interesant că acest metal se află acolo unde se depune și cuprul: în ficat, măduvă, hipofiză, melanina pielii, părului și ochilor.
Argintul nu este doar o călăuză a cuprului. S-a descoperit că argintul, introdus în corp în timpul bolii, accelerează însănătoșirea. Mai mulți cercetători au afirmat, pe baza acestui fapt, că argintul este un microelement indispensabil.
Se poate presupune, că argintul nu joacă un rol independent în corpul uman, ci are proprietatea să accelereze reacțiile biochimice în care participă cuprul. Această presupunere poate fi dovedită, prin monitorizarea acțiunii soluției de cupru și argint asupra variilor microbi. După adăugarea chiar și unei cantități nesemnificative de argint în soluție de cupru, acțiunea celui din urmă devenea de mai multe ori, mai intensă. Avantajele acestei combinații (care este complet sigură pentru organismul uman), au fost evidente.
