Blog

Apa argintată pentru bolile pielii și arsuri

Apa argintată tratează foarte eficient un șir întreg de boli ale pielii, inclusiv dermatite, dermatoze, eczeme, infecțiile fungice și altele. Acest lucru a fost dovedit de mai mulți cercetători, printre care trebuie să-l menționăm pe Kulskiy L. A., S. G. Gorovič, V. V. Drozdova, L. Taranov și alții. Așadar, V. V. Drozdova [1]  a ajuns la concluzia că apa argintată reprezintă un tratament extrem de bun pentru dermatoze de origine virală sau trofică, precum și pentru bolile pielii cauzate de streptococ, stafilococ și alți fungi.

Pentru a prezenta câteva detalii prețioase din punct de vedere practic, vom cita unele fragmente din cartea lui L. Taranov [2], citată mai jos:

„Eczemele, dermatitele, ciuperca, erizipelul se tratează foarte eficient și ușor cu ajutorul ionoforezei cu apa argintată.

Apa argintată pentru eczeme

Un pacient de al meu, L. T., suferea de o eczemă foarte acută din dosul palmelor. Avea crăpături adânci și foarte dureroase între falange și pe palmă. Nu mai putea să lucreze. Profesorul dermatolog care l-a urmărit, i-a spus după o consultație: „Nu te vei vindeca niciodată. Trebuie să faci tot demersul pentru înregistrarea bolii profesionale”. După acest sfat, pacientul a înțeles că trebuie să căute singur o soluție. După ce a încercat mai multe metode, s-a hotărât să încerce metoda mea – ionoforeză. Am folosit apa argintată prin electroliză cu concentrația 35 mg/l și electrozii din grafit pur. După două luni de terapie, am vindecat integral mâinile pacientului.

Apa argintată pentru erizipel

Una dintre pacientele mele avea erizipelul pe piciorul stâng. După câteva luni de tratament fără nici un rezultat, medicul i-a spus: „căutați o meșteră, nu vă putem ajuta…”.

I-am recomandat să pună comprese calde cu apă argintată de concentrația 35 mg/l. Am remarcat că după ce dispar simptomele evidente ale bolii, va trebui a mai continua să pună comprese încă 3 săptămâni. Din păcate, pacienta a uitat ultima mea recomandare și după două luni boala a revenit.

Un tratament repetat, ținând cont de toate regulile, a scăpat-o de boală complet. […]

Sunt convins că apa argintată elimină microflora patogenă mult mai eficient, decât orice antibiotic modern (acest lucru a fost și dovedit științific). Iar compresele și bandajele cu apa argintată activează procesele de vindecare.

Apa argintată pentru tricofiție (pecingine)

Doi băieți au luat tricofiție și au lipsit de la școală timp de trei luni.

Am recomandat părinților să facă comprese cu apă argintată de concentrație 35 mg/l.

Simptomele evidente ale bolii au dispărut după câteva zile, iar în total, cura a durat patru săptămâni până când copiii s-au vindecat complet.

Apa argintată pentru arsuri

Odată au adus la mine o fetiță de 10 ani, care avea o arsură foarte gravă pe față. Ea și prietenii ei au ajuns pe un șantier și au început să se joace, arzând hârtie într-un butoi gol de vopsea. Deodată, s-a aprins o flacără mare și i-a ars pe toți la față. Părinții unor băieți s-au dus la spital, iar pe fată au adus-o la mine. Am spălat-o pe față cu apa cu acid permanganic, și apoi am aplicat o compresă (6 straturi de tifon) cu apa argintată (concentrație 35 mg/l). Arsura s-a vindecat bine, fără vreun proces inflamator.

Acum nu are nicio urmă pe față. Toți prietenii ei, care au fost tratați la spital, au cicatrici și pete”.

Un alt exemplu: pacientul V. S., și-a opărit mâna dreaptă (de la încheietură la cot) cu apă fiartă. Am acoperit leziunile cu tifon adunat în 6 straturi cu apă argintată (35 mg/l), și am pansat mâna. Apoi am udat pansamentul cu apa argintată de aceeași concentrație. Pielea s-a vindecat fără inflamație, și nu a rămas nicio urmă a arsurii.

Comentariul autorului: sunt convins că cel mai bun tratament pentru arsuri este apa argintată. În primul rând, imediat după aplicarea compresei, durerea se liniștește sau dispare cu totul. În al doilea rând, efectul bactericid al apei argintate este mult mai puternic decât cel al medicamentelor existente pentru arsuri. Iar, în al treilea rând, cu apa argintată arsurile se vindecă fără urme sau cicatrici!

Am verificat acest lucru de mai multe ori atât pe mine însumi, cât și pe membrii familiei mele. Apa argintată nu ne-a dezamăgit niciodată. Cred că în fiecare casă trebuie să fie un flacon (închis la culoare) cu apa argintată concentrată, tocmai pentru asemenea situații”.

Eficiența apei argintate pentru tratarea arsurilor a fost remarcată de mai mulți cercetători. În celebra sa monografie „Apa argintată”, L. A. Kulskiy [3] caracterizează argintul ca cel mai eficient tratament pentru plăgile arse. Conform monografiei sale, apa argintată de concentrația 6 mg/l asigură efectul optim bactericid în condițiile secrețiilor mai mari din acest tip de plăgi. În același timp, tratamentul cu apă argintată nu este dureros, ceea ce reprezintă un aspect esențial în tratarea arsurilor.

În fragmentele citate mai sus, figurează concentrațiile necesare pentru tratarea bolilor pielii cu apaă argintată. Dorim doar să vă aducem aminte, că cel mai important aspect al tratamentelor cu apă argintată și cu apa activată (alcalină sau acidă), este utilizarea lor repetată, în mod constant o perioadă mai îndelungată de timp. Doar în acest caz, veți putea să vă bucurați de rezultate uimitoare.

Așadar, pentru bolile pielii, vă recomandăm comprese calde cu apă argintată de concentrația între 6-10 mg/l, repetate de cel puțin 3 ori (ideal ar fi de 5-6 ori) pe zi, o cură de cel puțin o săptămână. Este foarte important să repetați procedurile până simptomele dispar complet. Pentru cazurile mai grave, puteți folosi apa de concentrație 35 mg/l. Subliniem faptul că apa argintată nu este un produs toxic, nu are contraindicații, și, la exterior, poate fi folosită fără restricționare și la copii (singura excepție ar fi la oamenii cu intoleranță față de argint – un fenomen destul de rar).

Alte articole dedicate efectelor terapeutice ale apei argintate:

Apa argintată pentru răceli și viroze

[1] Drozdova V.V., Nikiforova N.E., Pavlova I.I. – „Lucrările Universității de Medicină din Saratov”, 1971, p. 121-124;

[2] Taranov L. – „Apa argintată. Metoda lui Taranov”, Sankt-Petersburg, Dilya, 2017, p. 71-73, 83-85;

[3] Kulskiy L.A. „Apa argintată”, Kiev, Naukova Dumka, 1987.

Leave your thought